Putini stiu ca unul dintre concurentii care se pregatesc de semifinale la indragitul show TV "Romanii au talent" este fiul celebrei ghicitoare Mama Spania din Ploiesti. Gheorghe Vijai spune insa ca vrea sa isi faca un drum prin propriile forte si ca nu l-a trimis mama lui la preselectii.
Gheorghe Vijai i-a incantat cu vocea sa pe cei trei membri ai juriului de la „Romanii au talent”, Andra, Andi si Mihai Petre, care i-au si dat o porecla, numindu-l „Jose Armando”. Tanarul este student si pare „oaia alba” a familiei Gheorghe din Ploiesti, reunita sub numele de „clanul Spania”. Dupa ce mama sa, cunoscuta ghicitoare, s-a retras pe motiv de boala, afacerea a fost preluata de nora acesteia. Familia Gheorghe a fost tinta mai multor plangeri din partea unor ploiesteni care au luat bani cu camata de la acestia si s-au trezit apoi ca au de returnat sume fabuloase. Fiul Elisabetei Gheorghe nu vrea sa aiba legatura cu rudele si tine la visul lui, de a avea o cariera. „Eu sunt acum la facultate, la Drept, profesorii sunt aproape de mine si ma sustin, vreau sa avansez pe scara acestei societati, sa am o cariera in muzica si totul fac pe munca mea. Mi-am creat singur acest drum in viata, nu m-a trimis mama la preselectii. Nu vreau sa ma asociez cu cuvinte de genul „clanuri”… Dupa concursul „Romanii au talent” am fost postat pe Youtube si am avut, in numai patru zile, 75.000 de vizionari, multe de peste hotare. Sper sa reusesc pe drumul pe care am pornit”, ne-a declarat Gheorghe Vijai. Primii trei finalisti, alesi deja In urma cu o saptamana au fost desemnati primii trei finalisti de la „Romanii au talent”. Acestia sunt trupa Aset Crew, X-treme Brothers si familia Fieraru. Ei se vor „bate” cu castigatorii celorlalte patru semifinale. In total, 15 acte artistice reprezentate fie de persoane, fie de grupuri vor ajunge in marea finala, din care doar unul va pleca acasa cu marele premiu de 120.000 de euro.